O persoana, nu un nume .

E ciudat. Aseara am iesit sa ma plimb cu unul dintre cei mai buni prieteni, Mihai. Am ajuns si prin orasul vechi, un loc suberb care duce un pic spre alt secol, felinare, strazi pavate, cladiri construite intr-un stil vechi si neintalnit in partea aglomerata a orasului, faptul ca era seara i-a dat un plus de farmec. Am inceput sa fac poze la orice intalneam in strada. Intr-un din poze a iesit un om. M-am speriat, dar pentru ca eram cu Mihai m-am linistit. S-a apropiat de noi, si-a cerut scuze ca m-a speriat, nu asta a fost intentia lui. Ne-a intrebat cum ne chiama, i-am raspuns. L-am intrebat, din politete, cred, acelasi lucru, iar mi-a raspuns "Am doar 60 de ani, iar numele din pacate nu ti-l voi spune, pentru ca imi doresc ca voi doi sa va aduceti de mine ca de o persoana anume, nu ca un nume" . Am ramas un pic socata de raspus, dar mi-a ramas in cap . Atunci am zambit amandoi si a inceput sa ne spuna povestea lui. Traieste in orasul vechi din 1953, nu si-a schimbat niciodata casa si nu vrea. L-am intrebat de ce, iar el ne-a raspuns ca aceea casa este viata lui si pasiunea lui. O data traia cu iubita sa, dar aceasta din cauza bolii s-a stins, lasand-ul singur. Ne-a invitat la el pentru a-i vedea pasiunea, dar, din pacate, l-am refuzat pentru ca era tarziu. I-am spus "La revedere, strain cu poveste frumoasa!" si am plecat, iar el i-a spus lui Mihai "Tinere, sa ai grija de ea!" . Amandoi am zambit si ne-am vazut de drum ...